C P Ş F

Născut la 19.04.1921, în Bucureşti. Fiul lui Raul Sommer, inginer, şi al Madeleinei (n. Daniel). Tatăl publică, sub pseudonimul Raoul Vera, broşura “Problema comunicării cu Marte şi enigma marţiană“ (1924).
Îşi încheie studiile liceale în 1939, dar din cauza războiului este nevoit să-şi  dea bacalaureatul de-abia în 1944. Un lucru asemănător i se întîmplă şi cu studiile universitare însă cu totul din alte motive - termină cursurile Facultăţii de filologie în anul 1948 şi licenţa şi-o va lua în 1971. În această perioadă, lucrează ca laborant (1939-1940), muncitor ceferist (1941-1944), funcţionar la Societatea de Telefoane (1946-1948), reporter şi, începînd cu 1955, redactor la revista "Ştiinţă şi Tehnică".
Se căsătoreşte cu scriitoarea SF Viorica Huber (numele de scriitoare este Georgina Viorica Rogoz).
În 1934, scria prima sa povestire ştiinţifico-fantastică, “Astrul principal”, urmată de cîteva “articole tangente cu ştiinţa”.
Debutul literar se petrece în luna octombrie 1944, în revista "Fundaţiilor Regale", cu un poem scris în hexametri şi intitulat "Nimfaunesca", premiat anterior de ziarul “Ecoul”, cu ocazia unui concurs organizat de Miron Radu Paraschivescu. În urma succesului de care se bucură din partea criticii, Oscar Lemnaru îl prezintă poetului Ion Barbu, sub protecţia artistică a căruia se formează ca poet, ajungînd, tîrziu, să-şi configureze o formulă proprie, denumită “poezia invariantă“. Lirica rămîne însă pentru Adrian Rogoz o aspiraţie ascunsă, deoarece în scurt timp literatura SF îi subjugă orice altă înclinaţie pentru mai bine de 30 de ani.
În 1955, obţine premiul II la ediţia primului concurs de "proză ştiinţifico-fantastică", organizat de revista "Ştiinţă şi Tehnică", cu nuvela "Inimă de ciută (scrisă în colaborare cu Cristian Ghenea). Interesantă ca idee, dar şi destul de bine închegată la nivel prozodic, lucrarea publicată în nr. 5 al "Colecţiei Povestiri Ştiinţifico-fantastice" (1955) are meritul de a fi anticipat cu 12 ani evenimentele la vîrf din chirurgia mondială pe cord, respectiv primul transplant de inimă din istorie, efectuat de dr. Cristhian Barnard de la un om decedat la unul viu şi, cu 20 de ani, pe cel al grefei de cord de la un animal la om.
Cu sprijinul lui Virgil Ioanid, redactor-şef al revistei “Ştiinţă şi Tehnică“, editează începînd cu octombrie 1955 faimosul supliment SF "Colecţia Povestiri Ştinţifico-Fantastice", care avea să apară (mai întîi, trilunar, apoi bilunar) pînă în aprilie 1974, fiind la acea oră cea mai longevivă publicaţie de profil din ţară (revista îşi reia apariţia în 1990, sub actuala denumire de "Anticipaţia – C.P.Ş.F."). Pe parcursul celor aproape două decenii de apariţie, Adrian Rogoz se identifică cu aceasta pînă într-atît, încît "Colecţia…" ajunge să fie considerată principala sa operă. În felul acesta, el are meritul de a fi pregătit terenul pentru apariţia marilor creatori ai genului din literatura romînă - Vladimir Colin, George Anania, Romulus Bărbulescu, Horia Aramă, Mircea Opriţă, Camil Baciu, Sergiu Fărcăşan etc.
Următoarea creaţie SF este romanul (considerat neterminat) "Uraniu", publicat tot în paginile "Colecţiei…", în 1956; însumînd peste 200 de pagini, el este scris în colaborare cu acelaşi doctor C. Ghenea. Subiectul aparţine epocii războiului rece - o uriaşă expediţie multinaţională pleacă în Himalaya pentru a descoperi amplasamentul unui reactor nuclear, care funcţionează de mii de ani, în scopul exploatării rezervelor sale de minereu radioactiv necesar intereselor energetice ale ţărilor comuniste. Expediţia tîrăşte după sine diverşi aventurieri din "tabăra" adversă.  Mai mult literatură de aventuri, ascunsă în spatele unui vag pretext SF, opera reprezintă un antrenament pentru romanele de mai tîrziu. De altfel, autorilor le este destul de greu să reuşească o linie continuă de sudură între toate liniile narative adunate la un loc - aventura călătoriei exotice, intriga poliţistă, romanul preadolescenţei şi călătoria în timp (în trecut şi în viitor). Scrisă într-un ritm destul de alert, acţiunea îşi poartă personajele prin India, Japonia, America Centrală, China Orientală şi Tibet, în adîncurile oceanului şi la mari înălţimi montane, prin peşteri în care se produc fenomene ciudate, în lamaserii budiste, în obscure taverne de mahala, sau pur şi simplu pe drumuri, călătorind cu camionul, cu trenul, cu şalupa, cu bicicleta, în convoi ecvestru şi pedestru. Dacă nu are parte de sprijinul unor descrieri memorabile, atmosfera „locală“ este sugerată totuşi auditiv, prin expresii străine căutate, care - împreună - dau impresia unui soi de esperanto ad-hoc, gata să-şi pună în valoare poezia exotică a vocalelor. Mai multe legende intră în roman nu fără un anumit rost ştiinţific: Uraniu naturalizează la noi ideea ce va face carieră în science-fiction (cu precădere în ramura consacrată paleoastronauţilor) că folclorul ascunde, în miezul său obscurizat de simboluri îndelung şlefuite, adevăruri interesante, pentru cercetarea ştiinţifică inclusiv. În istoriile cu uriaşi va fi căutat un hominid ipotetic, giganthropul, iar pe urma trasată de legendele pietrelor vindecătoare expediţia îşi dibuie calea spre minereul radioactiv. Între altele, interpretarea aceasta tendenţioasă a creaţiei populare orale, ca şi datele de specialitate care o servesc, fac parţial din Uraniu un roman de SF.

Împreună cu "Planeta Mrina în alarmă", apărută în 1959, se încadrează perfect în stilul hibrid al epocii, în care pretextul SF se amestecă, pînă la identificare, cu elementul aventuros. Din această nuvelă, aflăm că pămîntenii au început explorarea spaţiului solarian şi, în exodul lor, au dat peste o străveche civilizaţie marţiană, aflată într-un stadiu avansat de degradare biologică. Marţienii reuşesc să supravieţuiască făcînd apel la o formulă de organizare socială de tip comunist. Între multele realizări colectiviste, se numără şi construirea de canale pe întreaga planetă, dar şi construirea a doi sateliţi artificiali,  Prixto şi Astruk (Phobos şi Deimos, pentru pămînteni).
Nuvela "Oriana, ei şi Gemi 1, 2, 3", apărută în 1964, în "Colecţie…", reprezintă un exerciţiu necesar, care precede d.p.d.v. stilistic romanul "Omul şi Năluca", publicat în 1965, un proiect literar ambiţios, dar numai parţial reuşit. În structura lui se regăsesc destule şabloane de construcţie migrate dinspre scrierea anterioară. Abandonul formulei foiletonistice aduce totuşi mai multă rigoare în tratarea materialului. Subiectul romanului este unul anticipativ, în concordanţă cu sensul epocii. În SUA este pregătită o expediţie către planeta Venus. Racheta "Spright" (Năluca) este pilotată de un "boy" dur, Dutch Learmonth, care a făcut o pasiune fulgerătoare pentru actriţa Morella Snowlnad, încurcată, la rîndul ei, cu Jerome Somerstone, industriaşul care finanţează expediţia. Morella este însă în curs de logodire cu Allen Ravis, supranumit regele fermoarelor din America. Ţelul final al extrem de complicatei intrigi este acela de a sublinia decadenţa morală a societăţii capitaliste. Mult mai interesantă este a doua parte a romanului, în care se descrie peisajul venusian, într-o manieră surprinzător de proaspăt coloristic ce îl apropie pe autor, pînă la un punct, de  cunoscuta operă "Ţara norilor purpurii", romanul fraţilor Strugaţki. Venus este o planetă activă, acoperită de vulcani şi frămîntată de nenumărate erupţii, cutremure şi explozii. Vegetaţia este halucinantă, arborii avînd un diametru de 150 m şi există anumite specii de plante care ajung la maturitate şi produc fructe în decurs de numai cîteva zile. În oceane poţi întîlni monştri cu tentacule lungi de peste 20 m, dar şi un fel de ihtiozauri cu capacităţile unui ţipar electric. Indigenii sînt oameni-arbori, asemenea brokolienilor lui E.R. Burroughs: au patru degete, piele portocalie, păr verde-auriu şi sisteme de asimilare a hranei comparabile cu cele umane. Autorul încearcă să inventeze un limbaj pentru a intra în comunicaţie cu această lume stranie. Subiectul părţii extraterestre se învîrte în jurul fascinaţiei erotice pe care o resimte eroul pămîntean faţă de o fragilă fată-plantă, omului devenindu-i extrem de limpezi limitele sale biologice, dar şi barierele ontologice între care-l ţine bine ferecat propria sa natură rigid-umană. În acest punct de contact a erotismului cu exotismul cosmic şi cu exobiologia, Adrian Rogoz reuşeşte să depăşească convenţionalismul schematic şi să găsească un timbru narativ autentic.  Sedus de o perspectivă estetică, scriitorul visează la o omenire nutrită eugenic prin fotosinteză, extrăgîndu-şi energia direct din lumina solară. Opera rămîne o interesantă pledoarie pentru noua ştiinţă care bate la porţile afirmării deceniului VII din secolul trecut - xenobiologia.
Volumul de proză scurtă "Lumi stranii", apare în acelaşi an 1965, subliniind drumul exclusiv SF pe care s-a angajat autorul său.
"Preţul secant al genunii" (1974) este cea de-a doua operă a sa remarcată de critica de specialitate pentru faptul că reuneşte într-un singur tot mai multe idei paradoxale. Sub acest titlu abscons se ascunde o originală versiune, în registru SF, a unui motiv literar ilustru – “căutarea absolutului”. Dav Bogar, denumit şi nebunul spaţiului, este un şahist de geniu care, neînvins pe tot cuprinsul Federaţiei Galactice, obosit şi plictisit de întîlnirile de rutină cu parteneri mult mai slabi, îşi doreşte pînă la obsesie să se confrunte cu nooplaneta Tehom. Aceasta se dovedeşte a fi o inteligenţă natural structurată la dimensiuni gigantice, în maniera Solaris-ului lui Stanislav Lem, şi programată de un enigmatic şi celebru şahist pămîntean, Kim Kerim, astfel încît să fie invincibilă la jocul de şah. Tehom este, în acelaşi timp, şi o maşină de formulat enigme, în felul Sfinxului antic. Îmbrăcînd haina unor partide de şah, rebusurile sale pun inteligenţa umană în situaţii limită, ca în basme şi în mituri: eşecul presupune, automat, acceptarea singurei pedepse posibile - distrugerea fizică, descompunerea în elementele chimice de bază, cu ajutorul cărora planeta îşi menţine active fluxurile energetice. Jucat pe viaţă şi pe moarte, şahul încetează să mai fie un element abstract, devenind o anticameră a nebuniei şi a infinitului. Tulburătoarea victorie a şahistului este explicată astfel chiar de autor: "…în procesul de umanizare, Tehom dobîndise un instinct al normalului. Or, în finişul meciului, automatizîndu-şi stilul, tindea spre infinit, depăşind cu totul domeniul normal". Considerat mai degrabă o nuvelă de mari dimensiuni decît un roman propriu-zis, "Preţul secant al genunii" este, în acelaşi timp, şi titlul volumului de proză, în care mai întîlnim nuvelele "Alambai sau arcanele artei" şi "Altarul zeilor stohastici", lucrare distinsă în 1972 cu Premiul Special al Eurocon-ului de la Triest.
“Alambai sau arcanele artei” foloseşte o idee care pleacă din intuirea unei drame a viitorului exasperat de presiunea populaţiei imens multiplicate şi obligat să experimenteze, în consecinţă, soluţii extravagante spre a-şi cîştiga, fie şi iluzoriu, o „solitudine aproape siderală în mijlocul unui gigantic haos de termite”. Ironia autorului vizează aici o aberaţie, şi anume confuzia - acceptată cu sentimentul unei posibile salvări de la ruina morală a speciei - dintre viaţă şi artă, dintre natural şi contrafăcut. Un tip de alienare ar urma să se înlocuiască astfel prin altul, fără vreun cîştig real pentru sufletul omenesc. La adăpostul zîmbetului blînd, discret zeflemitor, gestul care sancţionează ne dezvăluie candoarea unui moralist cu convingeri ferme. Un spaţiu în fond sufocant, compartimentat pînă la nivelul stratosferei prin pereţii imprevizibili ai oraşelor nevăzute şi cutreierat de fiinţe plictisite, generatoare de „artă“ pe seama celor mai fanteziste trucuri chimice, trimite în mod subtil la Kafka. Dar la un Kafka deformat prin filtrul parodiei amicale, încît oamenii-insecte ai lui Adrian Rogoz (în cuvenitul registru pseudoştiinţific, accidentele de „reconversie“ ar fi vinovate de apariţia lor, însă ei sînt, la urma urmei, produsul firesc al propriului lor spaţiu aberant) se mulţumesc să-şi persecute simbolic creatorul, pînă la neurastenizare.
“Altrul zeilor stohastici” reprezintă o ironică examinare la rece a factorului absurd din existenţa umană: într-un viitor oarecare, societatea umană devine extrem de tehnicizată şi se află la discreţia factorului cibernetic. Personajul principal, ajuns victimă al unui întreg şir de accidente aproape simultane este tratat ca o curiozitate stohastică de către zeii-roboţi ce conduc destinele acestei lumi. O soluţie paradoxală, cerută totuşi de contextul imaginat, face ca omul salvat de conjuncţia tuturor şanselor posibile să fie sacrificat imediat, într-un extaz al justiţiei cibernetice, deloc dispusă să lase să-i scape nerezolvată în sens strict logic „probabilitatea care tinde spre zero“. Dintr-o ingenioasă problemă de statistică şi de calcul al probabilităţilor, Rogoz scoate aici un delir al exactităţii inumane, al cifrelor considerate ca valori absolute
În afară de SF, Adrian Rogoz îşi încearcă norocul şi în teatru, unde, împreună cu C. Constantin, scrie drama "Martin Roger descoperă America" (1953; reprezentată în 1952), în care critică modul de viaţă capitalist; depăşită d.p.d.v. literar, piesa mai poate fi consultată azi numai pentru o eventuală documentare asupra metodelor propagandistice folosite în războiul rece.
Piesa de teatru „Privire din pom asupra realităţii“ (1984), îşi înscrie viziunea escatologică într-o tradiţie a avertismentelor dramatice pe tema războiului atomic, ilustrată la noi de Horia Lovinescu („Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă“) şi Ion D. Sîrbu („Arca bunei speranţe“). Piesa este o tragicomedie postatomică, în care motivul „doamna şi vagabondul“, fertil în ceea ce priveşte comicul de limbaj şi burlescul situaţiilor antrenate, fuzionează cu cel al noului cuplu adamic, experimentat de Aderca şi alţii în anticipaţia interbelică. Urcîndu-şi în copacul biblic personajele, pe fundalul unui infern radioactiv, autorul produce un apocalips vesel de care se rîde însă strîmb, ca de o lume părăsită de speranţă.
În 1981, la vîrsta de 60 de ani, scriitorul revine la prima sa dragoste şi publică volumul de versuri "Inimă rezistentă". Mai mult decît în ciclul barbian din tinereţe, versurile palindromice (care rămîn identice cu ele însele şi cînd sînt citite invers) se încarcă autogen de propriul lor mister, de o aparent transparentă dar, în realitate, impenetrabilă enigmă, la atracţia hipnotică a unor paralele oglinzi verbale. Ca o “găselniţă“ genială a autorului (în maniera celei propuse de Camil Petrescu) rămîn decorativele caligrame bicolore, prin care elementele lirice invariante pot fi vizualizate şi care asigură volumului un aer straniu şi excentric.
Se cuvine subliniată şi activitatea desfăşurată în domeniul traducerilor. Rămîn antologice traducerile romanelor "Nebuloasa din Andromeda" al lui Ilia Efremov, "Solaris" de Stanislav Lem, precum şi ale mai multor povestiri şi nuvele din operele lui Boris Polevoi, Jules Verne, A. Gonciar, V. Safonov, N.A. Nekrasov, Vl. Nemţov, M. Pasek. Ca traducător, foloseşte frecvent pseudonimul Dorin A. Groza.
În 1989, emigrează în Germania, la Bad Nauheim, de unde revine o singură dată, cu ocazia sărbătoririi, în 1993, a apariţiei numărului 500 al revistei născute din strădania şi chinul său extraordinar - "Anticipaţia - Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice", al cărui şir este reluat la începutul anilor ‘90, cu numărul 467.

Alte opere: "Planeta Mrina în alarmă" (1959), "Fugă în spaţiu-timp" (1965), "Mai mult ca perfectul crimei" (1974), "Mesaj" (1981), "Supravieţuitorul" (1982).
Opere ne-SF: "Comentariu dialectic la Edgar Allan Poe" (1969; versuri), "Progresiv" (1970; versuri); studii şi eseuri: "De la stăpînii visului, la sclavii cosmosului" (1961), "Fantezia protigioasă a lui Anatoli Dneprov" (1963), "Laboratorul mitului" (1965), "Introducere în studiul regnurilor fantastice" (1966), "Farfurii zburătoare în radarul anticipaţiei" (1967), "Poul Anderson, maestru al periplului temporal" (1969), "Omul care a născocit fizica: 25 de ani de la moartea lui H.G. Wells" (1971), "Ce-i datorăm lui Dante" (1972), "Science Fiction-ul brazilian şi coloratura lui aparte" (1973), "Anticipaţia şi genul gnomic" (1973), "La vest de Arkham - o poartă a infernului" (1973), "În sfîrşit, SOLARISIENII - Scurt istoric al SF şi fandomului românesc" (1973), "Aventurile fandomului român" (1983), "Partea nevăzută a fantasticului - fantasticul din realitate şi ştiinţă" (1983).